Am marcat-o PE1

 Dupa multi ani de relatie cu muntele, am citit cartea lui Lionel Terray, “Cuceritorii Inutilului”. Nu aveam asteptari deoarece cartile de munte citite nu au aprins in mine niciodata dorinta de a escalada mai mult, mai greu. Si nici filozofii care sa anime creierul meu amortit de  gandurile cotidiene. Dar contextul de miercuri 5.03.2026, din Retezat, m-a dus cu gandul la o cugetare a autorului.

“Victoria trebuie platita cu pretul unor eforturi si suferinte pe masura ei.”

“Victoria” in cazul nostru nu a fost un traseu D+, sau un traseu celebru care sa ne creasca stima de sine sau statutul de alpinisti incercati. Ci a fost faptul ca la finalul unei ierni sarace, am urcat, nu ne-am lasat descurajati de zapada nebatatorita, am muncit mult si am reusit, in final, sa intindem corzile, chiar daca pentru doar 120 m.

Am ales Valea Rea si Culmea Pietrele. Vremea a fost buna, cald la mijlocul zilei, dar zapada mare, fara urme in sus pe Vale.

Ne-a luat 5h si 30 minute de efort pana la baza unui picior, mai apropiat de Coltii Pelegii si care coboara din Pietrele spre Est. Am ales linia tinand cont de buletinul nivologic care ne-a facut sa fim precauti.

Linia are 2 lungimi intinse pana in Culmea Pietrele, la aproximativ 2200 m. Este o creasta usoara, cu foarte bune si diverse posibilitati de asigurare. Nu are portiuni foarte inclinate.

Lungimea 1, 60m : incepe cu un culoar de zapada, asigurari pe partea dreapta. Trece apoi 2 balcoane, mai inclinate, poate 65 fara probleme deosebite. Regruparea este solida. Atentie stanca e friabila pe alocuri.

Lungimea 2, 60m: incepe cu 2 trepte stancoase, succesive, a doua am trecut-o prin dreapta, dupa care inclinatia scade mult. Urmeaza 2 pasaje pe stanca, de inclinatie mica si se poate regrupa la un colt sau se poate continua pana la final in creasta, pe zapada 20 m.

Linia se poate asigura cu orice ai: anouri, nuci. Friend-urile de marime medie/mica sunt de ajutor pentru rapiditate, dar se poate fara. Traseul este relativ usor, si poate fi folosit ca trecere buna si sigura din Valea Rea in Valea Pietrele.

1h 30 min ne-a luat sa parcurgem cele 2 lungimi.

Coborarea am facut-o tot spre Est, in Valea Rea. Am urmat creasta spre stanga, fata de iesirea din traseu, pentru 100 m, maxim. E un culoar de zapada pe care l-am considerat sigur.

Alte 2h 45 pana la masina, de data aceasta am avut urme.

Pana si noua ni s-a parut inutil, sa faci 6 ore de condus si 8 ore de hiking pentru nici 2 ore de alpinism, dar din pacate asta e pretul victoriei, pentru cei care locuiesc atat de departe de munte.  

Linia am numit-o PE1. Poate vom desena candva si un PE2, PE3, pe flancul Nordic al crestei urcate, unde este mai greu si mai tehnic. Daca ne mai tin genunchii si spatele.

Sau motivatia.

Coltii Pelegii printre dinti

 

Prima iesire din sezon, 11 Dec 2025, ne-a dus in Coltii Pelegii, un “one day push”, Timisoara – Varful Peleaga – Timisoara in 18.5 ore. La final, cu toata oboseala, am ajuns cu Claudiu la concluzia ca de la an la an e tot mai greu.

Traseul de urcare l-am ales dupa niste poze vechi. 2 culoare, intrerupte la mijloc, care pleaca din Valea Rea, pe versantul nord-est, si te scot in creasta sub varf.

Zapada putina pana la 1700m, mai sus conditii foarte bune pentru o linie alpina de iarna. Cea mai buna idee a zilei a fost a lui Claudiu: luam si adidasii de alergare pentru lungul mars de apropiere si apoi pentru coborare. Coborarea de pe varf am facut-o pe la Gentiana.

Peisajul pe vale si in Colti a meritat efortul. Nu am vazut niciodata toti peretii atat de tapetati cu o zapada inghetata, dificil de curatat daca am fi ales un traseu de mixt.

Primul culoar este in dreapta de Coltul Negru, unde in iarna lui 2010 Adi Margea catara elegant o linie grea, de perete, pe care eu ca secund de-abia am dus-o la final. Culoarul are cam 150m, grad inclinatie 60, cu 2-3 pasi de mixt la iesire. Suficient de inclinat sa simtim nevoia unor asigurari intermediare, 3 cred, pana la regruparea dintr-o mica sa, aeriana. Am folosit 1 nuca, 1 hex marime medie si 1 friend. Sus in regrupare, 2 friends 😊 si 2 prieteni.

Din sa am descatarat aproximativ 20 de m. A fost si momentul de cotitura tinand cont ca ne-am dat jos intr-un con care aduna zapada din 3 valcele si care trebuia traversat pentru a prinde al doilea culoar. Coditiile de zapada le-am apreciat ca fiind sigure, in final, asa ca am continuat in sus. Altfel te poti retrage in vale, pe langa perete si ajungi la baza Coltului Negru.

Al doilea culoar a fost similar ca si inclinatie, aproximativ 200 m. De data aceasta urcarea a fost exclusiva pe zapada, un firn bun in ultima treime. Posibilitati de asigurare putine, dar inaintarea a fost sigura, nu ne-am stresat prea mult. O singura asigurare, 1 nuca medie, undeva la mijloc. Iesire in creasta principala la 100 m de varful Peleaga, in stanga iesirii din creasta.

Se poate continua pana pe varf sau se coboara dreapta spre Saua Bucura daca energia sau timpul nu te ajuta.

Marsul inapoi la masina l-am simtit din plin, ne-a terminat. La Gentiana, pana si scoaterea bocancilor a fost o sarcina grea.

Una peste alta a fost exact ce aveam nevoie: sa ne miscam continuu, sa intram putin in forma, sa “inmuiem” bocancii si sa desenam o alta linie care poate inspira. O linie usoara tehnic dar clasica pentru ceea ce inseamna muntele iarna. Peleaga altfel.

Pietrele Est - de ce nu?

 Iarna trecuta, pe Valea Rea, mi-a atras atentia o zona stancoasa de pe Pietrele Est, care se termina sus pe varful Pietrele. Trecusem de atatea ori pe acolo, dar iarna, cred, niciodata. Perspectiva din Vale, de pe cararea de urcare, spre dreapta, este spectaculoasa. Cand ajungi insa in apropierea peretelui, iti dai seama ca inclinatia lui este mai mica decat pare. Sunt insa cateva linii despre care cred ca pot bucura mult pasionatii de catarare alpina. 

Duminica, 2 Februarie, am urcat, impreuna cu Horia, cu scopul de a explora zona. Am ajuns tarziu la baza, am facut poze si planuri si am decis sa urcam un valcel din stanga zonei accidentate. Zapada este in continuare putina pe perete si creste, destul de multa insa in valcel, acolo unde a dus-o vantul. 

Ajunsi sus in creasta am decis sa coboram pe la Gentiana, sa socializam putin la un ceai, cu cabanierul.

Concluzia noastra: dorim sa ne intoarcem si sa incercam ceva mai greu. Sunt linii, cred, pe toate palierele de dificultate, de la usor (valcel) la greu si, probabil, foarte greu. Lungime perete cam 2 lungimi, dupa care, 1-2 lungimi de creasta.

Apropierea se poate face din Carnic sau de la Gentiana (pe traseul curba de nivel care face jonctiunea cu Valea Rea din Valea Pietrele). Se poate si prin Saua Pietrele sa se coboare in Valea Rea, depinde si de zapada.

In Nomenclatorul traseelor de catarare din Romania apar cateva trasee urcate in zona (vezi pagina climbromania.ro insa informatiile sunt putine). 

Revenim, cu "prietenii" si "nucile".

Old dogs and real dogs on the West Shoulder

 

Ne intoarcem, sub varful Retezat, eu si Horia. De data asta suntem inarmati cu mai multe sandvich-uri. E duminica 08.01.

Am vorbit sa urcam Umarul Vestic si ne tinem de plan. E o zi ciudata ca si meteo: temperaturi aproape de 0 la 2500m, cu vant anuntat mai ales in partea a doua a zilei. Zapada putina si umeda. Se lipeste in blocuri mari pe coltari la urcarea de la lacul Stevia catre baza traseului.

Ne insotesc 2 caini inca de la Rausor. Nu credeam ca vor urca peretele cu noi si ca aveam sa ne intoarcem impreuna la masina, dupa mai bine de 12 ore. Ei au ales valcelele de zapada, noi Umarul mai stancos si mai accidentat. De fiecare data cand credeam ca au renuntat, au reaparut. Ca intre camarazi adevarati am impartit sandvich si cu ei. Ceai nu au vrut.

In 2023, cred, mai intrasem pe Umar iarna, cu Claudiu, dar atunci am avut zapada mai multa, am fentat, prin stanga, prima lungime tehnica de la baza iar in ultima treime am intrat pe valcelul din dreapta.

De data aceasta am tinut Umarul. Ne-a placut mult lungimea tehnica de jos, pe un mixt interesant si mai expus. Nici partea de sus nu ne-a dezamagit si am tras amandoi concluzia ca e un traseu de alpinism de iarna veritabil.

Ne-am miscat repede, cel putin asa am avut impresia. Totusi ne-a luat mult timp si in partea superioara ne era evident ca vom iesi pe intuneric. In penultima lungime frontul a inceput sa se schimbe. Ninsoare usoara, vant in rafale tot mai dese si mai puternice, vizibilitate scazuta.

Nu ne panicam. Vorbim scurt, acceleram. Horia aprinde frontala. E ciudat cum pe semi intuneric te fura inclinatia pantei. Sus pe varf bate vantul foarte tare, e viscol. 2-3 poze si pe coborare reusim sa ne ducem gresit catre Bucura inloc sa facem stanga spre Lolaia. Urcam inapoi, gasim directia noastra si coboram osteniti la masina. La coborarea de pe varf, pe intuneric, ne prinde din spate primul caine. Al doilea, despre care ne faceam griji ca a ramas in perete, ne prinde din urma, in apropiere de Rausor. Toata echipa ajunge inapoi la baza, in siguranta. Obiectiv indeplinit!

Hau-hau! Hau-hau!

Despre Umarul Vestic:

·       - are o serie de variante pe unde poate fi abordat iarna. Conditiile de vreme si motivatia echipei determina linia.

·       - E destul de lung, de angajament, cu sectiuni de mixt frumoase.

·      - Poate fi parcurs cu o singura coarda, noi asa l-am urcat.

·       - Am folosit BD cams, nuci, hexuri chiar si o lama la un moment dat, pe care am recuperat-o.

Umarul Estic al varfului Retezat

E duminica, 22 Decembrie 2024 si prognoza se adevereste. E soare, nu prea frig, putin vant. Impreuna cu Horia Colibasanu urcam agale, in ritmul povestilor. Ajungem din urma doua persoane, cu care ne insotim pana la Stevia. Horia, evident, este recunoscut.  

Mai sus ne muncim cu o zapada prafoasa, neconsolidata, care ascunde adevarate capcane printre bolovani. Tibia rezista, dar la party-ul de Craciun nu pot purta fusta.

Suntem in fata peretelui nordic al Varfului Retezat. Am descoperit aceasta zona, iarna, de-abia acum 3 ani, cred. Dar de fiecare data ma entuziasmez cand vad cate posibilitati, de a urca, sunt in acest perete.

Zapada de pe stanca nu ne inspira pentru a incerca ceva mai dificil. Urcam in stanga pe culoar, la baza braului de stanca si decidem sa urmam ceea ce s-ar putea numi Umarul Estic al varfului Retezat. Este creasta cea mai dinspre Est pe acest perete.

Ne legam cu 1 singura semi-coarda. Prima lungime este o lungime mai abrupta, care face jonctiunea cu umarul propriu-zis. Este o lungime de zapada cu cateva portiuni de stanca intercalate. Coarda se intinde si Horia pleaca si el. Regrupam undeva la 70 m. Decidem ca de aici vom merge concomitent pana sus. Tehnic, nu e dificil, dar gafaim bine prin zapada neconsolidata si peste pasajele de stanca acoperite mai mult sau mai putin. E un antrenament bun si pentru demontabile. Consum mai tot ce am, pe ham, pana sus.

Umarul se termina exact pe varf. Daca nu esti atent, dai cu capul in stalp. Dupa o zi in umbra nordului iesim sus la soare. Desi obositi avem un zambet larg pe fete.

Impartim un sandwich bun de tot. Horia face si sandwich-uri bune.

Urmam Lolaia o bucata si apoi Horia decide sa coboram in culoar, la stanga. E mai rapid asa iar pericolul de avalansa e minim acum. La ora 22 suntem inapoi in Timisoara.  Am auzit ca un somn bun, dupa tura, se face cu un gin Vodka...Omu Vodka. Dar nu stiu, ca nu am incercat...inca.

 

Ca si concluzie, aceasta linie, sa-i spunem Umarul Estic, este o linie usoara, as zice cea mai potrivita pentru un inceput de sezon, sau pentru a trece de la clasic spre alpinism. Sau daca ai vrea sa mergi cu cineva, mai incepator in ale iernii la 2 pioleti. Evident conditia fizica buna si tehnicile specifice de coarda, regrupare, asigurare, siguranta sunt obligatorii. 

Erata 24.12.2024: 

- sandwich-ul bun de tot...nu a fost facut de Horia, ci pentru Horia. E clar, are echipa profi, cum altfel? Sarut-mana, a fost fix ce trebuia cand trebuia.

- gin Vodka nu exista, era Vodka Tonic...Nu ma prea pricep, eu sunt cu tuica.

Plecarea vazuta din culoarul mare

Linia Umarului Estic, poza este de la alta data.